Colegii şi prietenii, conducându-l pe ultimul drum pe Ioan Todeancă

Oameni de la care ai ce învăţa

Dacă te uiţi cu atenţie la oamenii din jur tău şi îi şi asculţi când vorbesc, de la fiecare poţi învăţa ceva. Unii sunt buni, alţii inteligenţi, iar pe ici pe acolo câte unul e excesiv de sensibil. Imposibil să nu întâlneşti şi oameni cărora le plac lucrurile neobişnuite, care iubesc poezia, ce sunt pasionaţi de lumea florilor sau care au grija celor necăjiţi. Foarte rar, descoperi semeni de o factură mai aparte, la care numărul calităţilor trece de media cu care ne-am obişnuit. Ei merită şi mai multe laude atunci când au de luptat, din greu, pentru a răzbi în viaţă. Ioan Todeancă a fost un astfel de om. Lipsit de darul vederii, Nea Ion a avut o viaţă realmente frumoasă. S-a căsătorit cu o femeie de care a avut grijă până a trecut el însuşi în nefiinţă, cu care a avut patru copiii, de care era tare mândru. Mă uitam lung auzindu-l cât de frumos vorbea cu Claudia, fata lui, pentru care avea întotdeauna un cuvânt de laudă. A muncit, nevăzător fiind şi şi-a asigurat, financiar, o bătrâneţe pe care nu a mai apucat s-o trăiască. A „citit” enorm, cărţile audio din fonoteca personală depăşind cu mult lecturile unor intelectuali - mai mult cu ifose decât cultivaţi. Îi plăceau competiţiile în care îşi verifica agerimea minţii, avea o memorie remarcabilă (întotdeauna spunea numerele de telefon pe de rost, înainte de le găsi eu în agendă!), vorbea frumos cu toată lumea, ştia să asculte… Se tot spune că oamenii buni „se duc” primii şi aşa a făcut şi Nea Ion Todeancă. A plecat brusc din lumea asta, dintr-o existenţă care sigur i-a fost dragă, dar în care s-a consumat pentru toţi. Pentru familie, pentru prieteni pentru colegi. Până într-o noapte, când inima lui n-a mai putut să-l ducă mai departe şi s-a hotărât să „se odihnească”. Într-o lume mai bună, fără zbucium, fără răutăţi… Odihnă veşnică, acolo unde este şi să aibă răbdare să ne aştepte şi pe noi, să-i ţinem companie. Pe cât posibil, cât mai târziu cu putinţă, pentru că încă mai avem de făcut câte ceva pe Pământ. Când or fi toate puse la punct, ne-om revedea, pentru o repetiţie la taraf, pentru un nou concurs de cultură generală, pentru o excursie la munte… (Carmen MORARU)

Un blog post-mortem

Am creat acest blog pe numele celui care până duminică 22 februarie 2009 a fost printre noi un Om şi un bun coleg. Din nefericire, un stop cardiac a făcut ca astăzi el să fie pus alături de cei ce au adormit în aşteptarea veşniciei. Nea Ioan Todeancă, cum îi spuneam noi, cei mai tineri, era un om de o deosebită valoare, din toate punctele de vedere; un bun prieten şi interlocutor alături de care nu te plictiseai niciodată, cu o cultură generală vastă, talentat la muzică, poezie, teatru, literatură. Într-un cuvânt, a fost un om complet, cum rar se găsesc în România asta a noastră. De-a lungul timpului, cât a fost membru al Asociaţiei Nevăzătorilor din România Filiala Botoşani, s-a remarcat ca fiind un foarte bun activist, cu implicare în aproape toate activităţile acestei organizaţii - cu rezultate deosebite. A obţinut nenumărate locuri I pe plan local cât şi naţional la activităţile la care a participat de-a lungul anilor, fiind unul din cei ce au adus cinste şi onoare oraşului Botoşani. A fost şi el unul din cei care au făcut ca la auzul numelui oraşului nostru o ţară întreagă să ne privească cu respect şi consideraţie. A urcat de nenumărate ori pe scenele Botoşanilor dar şi pe cele din ţară, alături de prietenii şi colegii săi care au făcut şi mai fac parte din taraful de muzică populară al filialei noastre. Împreună, au adus de fiecare dată acasă laurii victoriei, de care am fost şi suntem cu toţii mândri. A participat la aproape toate concursurile literare care au fost organizate pe plan local şi de foarte multe ori s-a situat pe primul loc. A participat şi la concursuri naţionale şi de fiecare dată a făcut-o cu responsabilitate, revenind acasă cu rezultate ce ne faceau să ne bucurăm că avem un astfel de om printre noi. Era alături de filială din convingere, trăia şi simţea pentru această instituţie, o punea de multe ori înaintea propriei sale persoane şi a familiei. A fost un militant convins pentru cauza nevăzătorilor, fiind alături de ei tot timpul. Nu era zi ca el să nu treacă şi să deschidă uşa filialei, pentru a se interesa ce mai este nou. Avea relaţii extraordinare cu angajaţii acestei instituţii, ştia să se împrietenească cu aceştia, transmiţându-le şi făcându-i să simtă şi să trăiască alături de nevăzători. Astăzi, el este trecut în nefiinţă, dar va rămâne veşnic alături de instituţia nevăzătorilor din Botoşani, pentru noi cei ce am rămas să luptăm pentru identitatea nevăzătorilor într-un tot unitar dar şi pentru cei ce vor veni, pentru cei ce se vor naşte şi care se vor integra în ea. Despre un asemenea om sunt multe de spus, la superlativ şi cred că şi tu, cel ce l-ai cunoscut şi ai ajuns aici, ai un mesaj de lăsat lumii, ca ea să vadă că oamenii pot fi la fel de buni sau poate şi mai buni decât ceilalţi, chiar dacă poartă pe umerii sufletelor lor un handicap.
Cezar Vieru