duminică, 16 august 2009

Pe 23 August 2009 se implinesc sase luni.

Pe 23 August 2009 se implinesc sase luni. de cand nea Ion nea parasit. Ma uit si vad ca nimeni nu mai este interesat sa scrie ceva in amintirea acestui om. Oare asa de repede sa il fi uitat unii?

luni, 9 martie 2009

Odihneşte-te în pace!

În 1987 m-am angajat la Cooperativa „Progresul”, iar Nea Ion Todeancă lucra deja acolo. Am fost colegi până în 1992, când a ieşit la pensie. La cooperativă era un grup format din Aurel Surugiu, Ioan Todeancă şi Florea Mureş - trio ce reprezenta o adevărată elită intelectuală. M-au cooptat destul de repede. Poate fiindcă aveam ceva în cap şi pentru faptul că făceam parte, cu toţii, din formaţia artistică a filialei nevăzătorilor. Am învăţat de la oamenii aceştia lucruri pe care nu le-am aflat în şcoală şi poate nici în familie. Lecţii de viaţă, să iubesc teatrul, literatura. Citeam o dată cu ei. Trebuia să ţin pasul, ca să putem purta o discuţie. Ion Todeancă a fost unul dintre cei mai inteligenţi şi mai spontani oameni pe care i-am cunoscut, cu un bagaj de cunoştinţe generale de invidiat. A citit biblioteci întregi la viaţa lui şi a avut o fonotecă de mare valoare. Mereu era interesat de noi şi noi apariţii şi venea frecvent cu sugestii legate de alte înregistrări. Am mers împreună în diferite excursii, drumeţii şi întotdeauna se detaşa de ceilalţi prin faptul că ştia să se facă agreat. Poate şi prin prisma faptului că era atât de talentat la muzică, fiind un bun instrumentist, cu o voce frumoasă. Dintotdeauna, încrederea a stat la baza relaţiei bune pe care am avut-o cu colegul meu Todeancă. În perioada în care a fost membru în Consiliul Director, m-am bazat foarte mult pe el - în special când au fost probleme mai delicate. Trebuie să recunosc că a început să se simtă deja lipsa lui Ion Todeancă. Pe 6 martie, la celebrarea Zilei Femeii, sărbătoarea a fost mai săracă în absenţa lui Nea Ion. Nu ne-a mai cântat nimeni „Lae Chioru” sau „Nu mă dojeni nevastă”. Am primit nenumărate telefoane din ţară de la foştii săi colegi de şcoală. Cu toţii erau consternaţi, pentru că îl ştiau sănătos. Şi noi, cei din Botoşani şi nevăzătorii din ţară ce l-au cunoscut deplângem trecerea lui Ion Todeancă „din lumea cu dor în cea fără de dor”. Pentru tot ce-a făcut pentru mine, pentru lecţiile de viaţă, pentru sinceritatea lui, pentru tot ceea ce a făcut pentru Filiala Nevăzătorilor Botoşani, în semn de recunoştinţă, îl voi păstra veşnic în amintire.
Tudorel Tupiluşi

joi, 5 martie 2009

EPITAF

De ce Ioane ?? Cum de te-ai gândit să pleci aşa pe furiş, tiptil, în toiul nopţii, la ceas de taină, fără să ne spui nimic ?? Ori ai vrut să vezi cum ne descurcăm fără tine, ori, după cum te ştiam şugubăţ şi curios din fire ai vrut să vezi ce mai este şi pe lumea cealaltă! Să ştii că îţi vom simţii lipsa la toate concursurile de cultură generală, în toate drumeţiile pe care o să le facem. Vei fi absent la momentele de bancuri , glume şi cel mai mult vom regreta că nu ne mai poţi cânta la acordeon aşa cum ştiai tu de frumos să o faci când eram împreună.
DORMI ÎN PACE ION TODEANCĂ !
DUMNEZEU SĂ TE IERTE !
Vasile Cubeniuc

luni, 2 martie 2009

In Memoriam Ioan Todeancă

În noaptea de 22 spre 23 februarie, 2009, a decedat fulgerător făcând stop cardiorespirator în somn prietenul nostru Ioan Todeancă.
S-a născut in comuna Zlătunoaia din judeţul Botoşani la data de 22 august, 1951 într-o familie cu mai mulţi copii. De copil a fost nevoit să se lupte din greu cu vitregiile soartei pentru că s-a născut nevăzător. A făcut şcoala generală la Cluj, avându-i colegi pe: profesorii Gheorghe Ionescu, Vasile Cristian, Cornel Ispas şi pe Theodor Lăpădatu, vicepreşedintele ANR., apoi a continuat cu şcoala profesională din Bucureşti, unde a deprins meseria de cartonagist.
A fost repartizat la Cooperativa Meşteşugărească "Progresul" din Botoşani în anul 1971 unde a lucrat până în decembrie, 1992, când a fost nevoit să se pensioneze datorită greutăţilor economice de după Revoluţie.
În anul 1975 s-a căsătorit. A avut 4 copii pe care i-a crescut alături de soţia lui cu dragoste şi cu responsabilitate, i-a pus la casele lor şi i-a ajutat cât a putut.
Încă de la venirea sa în filiala Botoşani, fiind pasionat de muzică (acordeon şi ca solist) şi literatură, a obţinut multe premii la nivel local şi naţional la concursurile din aceste domenii la care a participat cu mare regularitate până în ultimele zile ale vieţii lui. Ultimele concursuri la care a luat parte au fost Festivalul de folclor de la Botoşani, din 4-5 decembrie 2008, unde a luat locul 1 cu formaţia filialei noastre şi s-a necăjit că nu a luat nici un loc la romanţe care îi erau tare dragi şi le cânta cu mult suflet. Amintesc aici Imnul Asociaţiei Nevăzătorilor, "Lae Chiorul", ", "A venit aseară mama" şi multe altele. În ianuarie a participat la un concurs de recitări cu prilejul sărbătoririi lui Eminescu în care a luat locul 2 cu "Scrisoarea a III-a".
A fost foarte ataşat de filiala noastră şi s-a interesat mult în special de problemele culturale. din anul 1993 a fost şef de grupă la pensionarii din cooperaţie şi din 2005 vicepreşedinte cu probleme culturale.
Ştia ca nimeni altul să întreţină o admosferă de voie bună şi de petrecere în toate excursiile la care participa şi unde, niciodată acordeonul nu era uitat acasă. Era un om blând care nu ar fi putut face vreun rău nimănui şi de aceea a fost iubit de familie şi de colegi.
A lăsat în urmă o soţie bolnavă, copii care ar fi avut mare nevoie de ajutorul şi de sfaturile lui, precum şi nepoţi care ar fi crescut mult mai bine alături de bunicul lor iubitor Ioan.
Suntem alături sufleteşte de familia lui greu încercată în aceste momente şi ne propunem să nu-l uităm niciodată pe prietenul nostru Ioan Todeancă şi să-i păstrăm cât vom trăi un loc în sufletele noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

de Steluţa şi Constantin Surugiu

(Publicat in revista Litera noastra si in revista „Radar”, martie 2009)

vineri, 27 februarie 2009

Colegii şi prietenii, conducându-l pe ultimul drum pe Ioan Todeancă

Oameni de la care ai ce învăţa

Dacă te uiţi cu atenţie la oamenii din jur tău şi îi şi asculţi când vorbesc, de la fiecare poţi învăţa ceva. Unii sunt buni, alţii inteligenţi, iar pe ici pe acolo câte unul e excesiv de sensibil. Imposibil să nu întâlneşti şi oameni cărora le plac lucrurile neobişnuite, care iubesc poezia, ce sunt pasionaţi de lumea florilor sau care au grija celor necăjiţi. Foarte rar, descoperi semeni de o factură mai aparte, la care numărul calităţilor trece de media cu care ne-am obişnuit. Ei merită şi mai multe laude atunci când au de luptat, din greu, pentru a răzbi în viaţă. Ioan Todeancă a fost un astfel de om. Lipsit de darul vederii, Nea Ion a avut o viaţă realmente frumoasă. S-a căsătorit cu o femeie de care a avut grijă până a trecut el însuşi în nefiinţă, cu care a avut patru copiii, de care era tare mândru. Mă uitam lung auzindu-l cât de frumos vorbea cu Claudia, fata lui, pentru care avea întotdeauna un cuvânt de laudă. A muncit, nevăzător fiind şi şi-a asigurat, financiar, o bătrâneţe pe care nu a mai apucat s-o trăiască. A „citit” enorm, cărţile audio din fonoteca personală depăşind cu mult lecturile unor intelectuali - mai mult cu ifose decât cultivaţi. Îi plăceau competiţiile în care îşi verifica agerimea minţii, avea o memorie remarcabilă (întotdeauna spunea numerele de telefon pe de rost, înainte de le găsi eu în agendă!), vorbea frumos cu toată lumea, ştia să asculte… Se tot spune că oamenii buni „se duc” primii şi aşa a făcut şi Nea Ion Todeancă. A plecat brusc din lumea asta, dintr-o existenţă care sigur i-a fost dragă, dar în care s-a consumat pentru toţi. Pentru familie, pentru prieteni pentru colegi. Până într-o noapte, când inima lui n-a mai putut să-l ducă mai departe şi s-a hotărât să „se odihnească”. Într-o lume mai bună, fără zbucium, fără răutăţi… Odihnă veşnică, acolo unde este şi să aibă răbdare să ne aştepte şi pe noi, să-i ţinem companie. Pe cât posibil, cât mai târziu cu putinţă, pentru că încă mai avem de făcut câte ceva pe Pământ. Când or fi toate puse la punct, ne-om revedea, pentru o repetiţie la taraf, pentru un nou concurs de cultură generală, pentru o excursie la munte… (Carmen MORARU)

miercuri, 25 februarie 2009

Un blog post-mortem

Am creat acest blog pe numele celui care până duminică 22 februarie 2009 a fost printre noi un Om şi un bun coleg. Din nefericire, un stop cardiac a făcut ca astăzi el să fie pus alături de cei ce au adormit în aşteptarea veşniciei. Nea Ioan Todeancă, cum îi spuneam noi, cei mai tineri, era un om de o deosebită valoare, din toate punctele de vedere; un bun prieten şi interlocutor alături de care nu te plictiseai niciodată, cu o cultură generală vastă, talentat la muzică, poezie, teatru, literatură. Într-un cuvânt, a fost un om complet, cum rar se găsesc în România asta a noastră. De-a lungul timpului, cât a fost membru al Asociaţiei Nevăzătorilor din România Filiala Botoşani, s-a remarcat ca fiind un foarte bun activist, cu implicare în aproape toate activităţile acestei organizaţii - cu rezultate deosebite. A obţinut nenumărate locuri I pe plan local cât şi naţional la activităţile la care a participat de-a lungul anilor, fiind unul din cei ce au adus cinste şi onoare oraşului Botoşani. A fost şi el unul din cei care au făcut ca la auzul numelui oraşului nostru o ţară întreagă să ne privească cu respect şi consideraţie. A urcat de nenumărate ori pe scenele Botoşanilor dar şi pe cele din ţară, alături de prietenii şi colegii săi care au făcut şi mai fac parte din taraful de muzică populară al filialei noastre. Împreună, au adus de fiecare dată acasă laurii victoriei, de care am fost şi suntem cu toţii mândri. A participat la aproape toate concursurile literare care au fost organizate pe plan local şi de foarte multe ori s-a situat pe primul loc. A participat şi la concursuri naţionale şi de fiecare dată a făcut-o cu responsabilitate, revenind acasă cu rezultate ce ne faceau să ne bucurăm că avem un astfel de om printre noi. Era alături de filială din convingere, trăia şi simţea pentru această instituţie, o punea de multe ori înaintea propriei sale persoane şi a familiei. A fost un militant convins pentru cauza nevăzătorilor, fiind alături de ei tot timpul. Nu era zi ca el să nu treacă şi să deschidă uşa filialei, pentru a se interesa ce mai este nou. Avea relaţii extraordinare cu angajaţii acestei instituţii, ştia să se împrietenească cu aceştia, transmiţându-le şi făcându-i să simtă şi să trăiască alături de nevăzători. Astăzi, el este trecut în nefiinţă, dar va rămâne veşnic alături de instituţia nevăzătorilor din Botoşani, pentru noi cei ce am rămas să luptăm pentru identitatea nevăzătorilor într-un tot unitar dar şi pentru cei ce vor veni, pentru cei ce se vor naşte şi care se vor integra în ea. Despre un asemenea om sunt multe de spus, la superlativ şi cred că şi tu, cel ce l-ai cunoscut şi ai ajuns aici, ai un mesaj de lăsat lumii, ca ea să vadă că oamenii pot fi la fel de buni sau poate şi mai buni decât ceilalţi, chiar dacă poartă pe umerii sufletelor lor un handicap.
Cezar Vieru