In Memoriam Ioan Todeancă

În noaptea de 22 spre 23 februarie, 2009, a decedat fulgerător făcând stop cardiorespirator în somn prietenul nostru Ioan Todeancă.
S-a născut in comuna Zlătunoaia din judeţul Botoşani la data de 22 august, 1951 într-o familie cu mai mulţi copii. De copil a fost nevoit să se lupte din greu cu vitregiile soartei pentru că s-a născut nevăzător. A făcut şcoala generală la Cluj, avându-i colegi pe: profesorii Gheorghe Ionescu, Vasile Cristian, Cornel Ispas şi pe Theodor Lăpădatu, vicepreşedintele ANR., apoi a continuat cu şcoala profesională din Bucureşti, unde a deprins meseria de cartonagist.
A fost repartizat la Cooperativa Meşteşugărească "Progresul" din Botoşani în anul 1971 unde a lucrat până în decembrie, 1992, când a fost nevoit să se pensioneze datorită greutăţilor economice de după Revoluţie.
În anul 1975 s-a căsătorit. A avut 4 copii pe care i-a crescut alături de soţia lui cu dragoste şi cu responsabilitate, i-a pus la casele lor şi i-a ajutat cât a putut.
Încă de la venirea sa în filiala Botoşani, fiind pasionat de muzică (acordeon şi ca solist) şi literatură, a obţinut multe premii la nivel local şi naţional la concursurile din aceste domenii la care a participat cu mare regularitate până în ultimele zile ale vieţii lui. Ultimele concursuri la care a luat parte au fost Festivalul de folclor de la Botoşani, din 4-5 decembrie 2008, unde a luat locul 1 cu formaţia filialei noastre şi s-a necăjit că nu a luat nici un loc la romanţe care îi erau tare dragi şi le cânta cu mult suflet. Amintesc aici Imnul Asociaţiei Nevăzătorilor, "Lae Chiorul", ", "A venit aseară mama" şi multe altele. În ianuarie a participat la un concurs de recitări cu prilejul sărbătoririi lui Eminescu în care a luat locul 2 cu "Scrisoarea a III-a".
A fost foarte ataşat de filiala noastră şi s-a interesat mult în special de problemele culturale. din anul 1993 a fost şef de grupă la pensionarii din cooperaţie şi din 2005 vicepreşedinte cu probleme culturale.
Ştia ca nimeni altul să întreţină o admosferă de voie bună şi de petrecere în toate excursiile la care participa şi unde, niciodată acordeonul nu era uitat acasă. Era un om blând care nu ar fi putut face vreun rău nimănui şi de aceea a fost iubit de familie şi de colegi.
A lăsat în urmă o soţie bolnavă, copii care ar fi avut mare nevoie de ajutorul şi de sfaturile lui, precum şi nepoţi care ar fi crescut mult mai bine alături de bunicul lor iubitor Ioan.
Suntem alături sufleteşte de familia lui greu încercată în aceste momente şi ne propunem să nu-l uităm niciodată pe prietenul nostru Ioan Todeancă şi să-i păstrăm cât vom trăi un loc în sufletele noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

de Steluţa şi Constantin Surugiu

(Publicat in revista Litera noastra si in revista „Radar”, martie 2009)