Odihneşte-te în pace!

În 1987 m-am angajat la Cooperativa „Progresul”, iar Nea Ion Todeancă lucra deja acolo. Am fost colegi până în 1992, când a ieşit la pensie. La cooperativă era un grup format din Aurel Surugiu, Ioan Todeancă şi Florea Mureş - trio ce reprezenta o adevărată elită intelectuală. M-au cooptat destul de repede. Poate fiindcă aveam ceva în cap şi pentru faptul că făceam parte, cu toţii, din formaţia artistică a filialei nevăzătorilor. Am învăţat de la oamenii aceştia lucruri pe care nu le-am aflat în şcoală şi poate nici în familie. Lecţii de viaţă, să iubesc teatrul, literatura. Citeam o dată cu ei. Trebuia să ţin pasul, ca să putem purta o discuţie. Ion Todeancă a fost unul dintre cei mai inteligenţi şi mai spontani oameni pe care i-am cunoscut, cu un bagaj de cunoştinţe generale de invidiat. A citit biblioteci întregi la viaţa lui şi a avut o fonotecă de mare valoare. Mereu era interesat de noi şi noi apariţii şi venea frecvent cu sugestii legate de alte înregistrări. Am mers împreună în diferite excursii, drumeţii şi întotdeauna se detaşa de ceilalţi prin faptul că ştia să se facă agreat. Poate şi prin prisma faptului că era atât de talentat la muzică, fiind un bun instrumentist, cu o voce frumoasă. Dintotdeauna, încrederea a stat la baza relaţiei bune pe care am avut-o cu colegul meu Todeancă. În perioada în care a fost membru în Consiliul Director, m-am bazat foarte mult pe el - în special când au fost probleme mai delicate. Trebuie să recunosc că a început să se simtă deja lipsa lui Ion Todeancă. Pe 6 martie, la celebrarea Zilei Femeii, sărbătoarea a fost mai săracă în absenţa lui Nea Ion. Nu ne-a mai cântat nimeni „Lae Chioru” sau „Nu mă dojeni nevastă”. Am primit nenumărate telefoane din ţară de la foştii săi colegi de şcoală. Cu toţii erau consternaţi, pentru că îl ştiau sănătos. Şi noi, cei din Botoşani şi nevăzătorii din ţară ce l-au cunoscut deplângem trecerea lui Ion Todeancă „din lumea cu dor în cea fără de dor”. Pentru tot ce-a făcut pentru mine, pentru lecţiile de viaţă, pentru sinceritatea lui, pentru tot ceea ce a făcut pentru Filiala Nevăzătorilor Botoşani, în semn de recunoştinţă, îl voi păstra veşnic în amintire.
Tudorel Tupiluşi

EPITAF

De ce Ioane ?? Cum de te-ai gândit să pleci aşa pe furiş, tiptil, în toiul nopţii, la ceas de taină, fără să ne spui nimic ?? Ori ai vrut să vezi cum ne descurcăm fără tine, ori, după cum te ştiam şugubăţ şi curios din fire ai vrut să vezi ce mai este şi pe lumea cealaltă! Să ştii că îţi vom simţii lipsa la toate concursurile de cultură generală, în toate drumeţiile pe care o să le facem. Vei fi absent la momentele de bancuri , glume şi cel mai mult vom regreta că nu ne mai poţi cânta la acordeon aşa cum ştiai tu de frumos să o faci când eram împreună.
DORMI ÎN PACE ION TODEANCĂ !
DUMNEZEU SĂ TE IERTE !
Vasile Cubeniuc

In Memoriam Ioan Todeancă

În noaptea de 22 spre 23 februarie, 2009, a decedat fulgerător făcând stop cardiorespirator în somn prietenul nostru Ioan Todeancă.
S-a născut in comuna Zlătunoaia din judeţul Botoşani la data de 22 august, 1951 într-o familie cu mai mulţi copii. De copil a fost nevoit să se lupte din greu cu vitregiile soartei pentru că s-a născut nevăzător. A făcut şcoala generală la Cluj, avându-i colegi pe: profesorii Gheorghe Ionescu, Vasile Cristian, Cornel Ispas şi pe Theodor Lăpădatu, vicepreşedintele ANR., apoi a continuat cu şcoala profesională din Bucureşti, unde a deprins meseria de cartonagist.
A fost repartizat la Cooperativa Meşteşugărească "Progresul" din Botoşani în anul 1971 unde a lucrat până în decembrie, 1992, când a fost nevoit să se pensioneze datorită greutăţilor economice de după Revoluţie.
În anul 1975 s-a căsătorit. A avut 4 copii pe care i-a crescut alături de soţia lui cu dragoste şi cu responsabilitate, i-a pus la casele lor şi i-a ajutat cât a putut.
Încă de la venirea sa în filiala Botoşani, fiind pasionat de muzică (acordeon şi ca solist) şi literatură, a obţinut multe premii la nivel local şi naţional la concursurile din aceste domenii la care a participat cu mare regularitate până în ultimele zile ale vieţii lui. Ultimele concursuri la care a luat parte au fost Festivalul de folclor de la Botoşani, din 4-5 decembrie 2008, unde a luat locul 1 cu formaţia filialei noastre şi s-a necăjit că nu a luat nici un loc la romanţe care îi erau tare dragi şi le cânta cu mult suflet. Amintesc aici Imnul Asociaţiei Nevăzătorilor, "Lae Chiorul", ", "A venit aseară mama" şi multe altele. În ianuarie a participat la un concurs de recitări cu prilejul sărbătoririi lui Eminescu în care a luat locul 2 cu "Scrisoarea a III-a".
A fost foarte ataşat de filiala noastră şi s-a interesat mult în special de problemele culturale. din anul 1993 a fost şef de grupă la pensionarii din cooperaţie şi din 2005 vicepreşedinte cu probleme culturale.
Ştia ca nimeni altul să întreţină o admosferă de voie bună şi de petrecere în toate excursiile la care participa şi unde, niciodată acordeonul nu era uitat acasă. Era un om blând care nu ar fi putut face vreun rău nimănui şi de aceea a fost iubit de familie şi de colegi.
A lăsat în urmă o soţie bolnavă, copii care ar fi avut mare nevoie de ajutorul şi de sfaturile lui, precum şi nepoţi care ar fi crescut mult mai bine alături de bunicul lor iubitor Ioan.
Suntem alături sufleteşte de familia lui greu încercată în aceste momente şi ne propunem să nu-l uităm niciodată pe prietenul nostru Ioan Todeancă şi să-i păstrăm cât vom trăi un loc în sufletele noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

de Steluţa şi Constantin Surugiu

(Publicat in revista Litera noastra si in revista „Radar”, martie 2009)